The colorful Home

 

    Acest proiect a început cu alegerea unei uși într-o nuanță îndrăzneață, de portocaliu, pe care, mai apoi, am ales să o integrăm în mici accente. Astfel sunt pernele decorative și cele 2 scaune din zona de dining, întreaga casă fiind o joacă de culori, prin care am satisfăcut toate preferințele cromatice ale familiei.

    Cele 2 scaune ale diningului, diferite de celelalte scaune, sunt menite să aducă un strop de personalitate și să prelungească efectul creat de ușa de intrare. Pentru un confort sporit, am montat un sistem electric la nivelul șinelor de draperie, care permite accesarea prin utilizarea unei aplicații pe telefonul mobil, acesta putând fi accesate de la distanță. Masa din dining este confecționată din lemn masiv, picioarele metalice negre fiind în aceiași nuanță cu cele ale scaunelor din dining și de la insula de bucătărie.  

    În ceea ce privește bucătăria, toții membrii familiei și-au dorit o nuanță de verde închis, pe care ulterior, prin mici detalii, am făcut-o parte din jocul de culori. Familia a votat în favoarea unui mobilier de bucătărie atipic, renunțând la corpurile clasice suspendate, iar în locul acestora montându-se hota decorativă și niște polițe,  lăsând astfel la vedere peretele placat cu faianță tip brick albă. Insula asigură spațiu suficient pentru toți cei 3 membrii ai familiei, aceștia putând servi masa împreună, bucurându-se totodată de spațiu pentru pregătirea acesteia.

    Camera copilului a pornit de la turcoazul pe care cel mai tânăr membru al familiei, și l-a dorit tare mult. Arcadele se completează cu forma rotunjită a patului, de un verde deschis dintr-un alt registru de culori. Am reușit să creem spațiu suficient pentru toate jucăriile – care nu sunt puține-, biroul amplasat în zonă cu lumină naturală și dulapul tip dressing extrem de generos. Trebuie să recunoaștem că Alex mai ”fură” uneori scaunul portocaliu din dining preferându-l celui crem din poze.

    Turcoazul l-am introdus, mai apoi, în birou și în baia aparținând dormitorului matrimonial. În birou am adus portocaliul, în completare, prin pernele jucăușe cu dungi subtile și decorațiunea metalică poziționată deasupra canapelei, respectiv printul abajurului de la lampadar.

    În baia deservind zonei de living și camerei copilului am ales o nuanță de verde menită să inducă o senzație de relaxare și calm. (Ca să fim sinceri, Alex, mezinul familiei, a vrut să asorteze patul lui cu baia). Turcoazul este prezent și în baia din dormitorul matrimonial, printr-o nuanță deschisă, revigorantă, accentuată de accesoriile de baie prezentând o tonalitate mai închisă, toate acestea completând dormitorul matrimonial colorat neutru.  Pentru a oferi totuși un strop de culoare dormitorului matrimonial, am ales o pătură și niște perne decorative într-o nuanță de verde puțin mai deschisă decât cea din zona de bucătărie.

    Inspirați fiind de alegerea mezinului familiei privind arcadele, am ales ca acestea să fie aduse și în hol, prin intermediul printului tapetului și a formei oglinzii amplasată la intrarea în casă. În completarea designului holului, proprietara casei a pictat un tablou în nuanțe de turcoaz, alb, negru și auriu.

    Cum ne place nouă să spunem, ÎMPREUNĂ am creat ACASĂ! Pentru că The colorful home este opera NOASTRĂ, nu doar a mea, realizând un proiect jucăuș, îndrăgit de întreaga familie.

    PS: sau cum ar zice proprietara casei (încă de la prima noastră întâlnire), am fost lipiciul dintre ei!

 

Mobilier: Casamobgroup;

Scaune: Duval;

Canapea: Mobexpert;

Perdele: Casa Verdi;

Obiecte sanitare și ceramice: Novambient;

Decoratiuni: Moemax;

Lustre: www.talis.ro; www.luminam.ro, www.lustre-shop.ro.